Cine esti tu? Cine ai fost? Te-ai scaldat atita amar de vreme intr-o stare de self-indulgence, iar acum te uiti la un strain. Unde sunt toate visele pe care le aveai? Ce s-a ales din ele? Pentru ce te-ai trezit azi? Ce serviciu te asteapta? Conduci si tu masina despre care decretai boem si superior ca nu te intereseaza... Ai familie, consoarta, copii, un ciine, facturi de platit...

Ceea ce declarai atunci a fost impersonal, rece, neinsufletit; ai imbracat totul in valul fierbinte al imaginatiei violente si colorate. Ceea ce vezi acum este personal si te priveste direct, in ochi... Asta e imaginea mea... ASTA sunt eu... EU!.... eu, cea pentru care am avut atitea planuri, atitea vise... Unde sunt anii pe care nu mi-i pot aminti? Ce am facut in tot acest rastimp, cum am ajuns dintr-un punct intr-altul? Poate e doar aburul dusului de vina, dar parca privirea mea nu mai straluceste cum mi-o aduc aminte ca stralucea odata... Ce am adunat in mine de ma vad, stupefiata, atit de terna, si atit de ne-extraordinara...?... Ma uit la mine si realizez ca m-am aplatizat emotional...

Zilele trecute m-am declarat fericita. Imi iubesc familia, iar familia inseamna totul pentru mine. De am ajuns aici, am daruit prea mult din mine, sau prea putin? Sunt o fire lenesa.... Spun si nu fac... Mi-ar placea, dar nu ridic un deget... Sunt o fire lasa... Am avut teluri declarate, si nu am avut puterea sa ma ridic si sa lovesc inapoi... Da, am fost mindra de mine in anumite perioade, dar m-am complacut in starea de bine si nu am cautat in mine puterea sa nu ma complac... Una din spaimele constante, care imi ticaie in urechi, obsedant, ca un ceasornic, este sa nu fiu descoperita ca nu sunt ceea ce par a fi. Lumea ma percepe mai buna decit sunt si acum, ma uit la mine si ma descopar ca nu am valorile pe care mi le-au daruit altii... Par mai luminoasa decit sunt si ma intreb ce va fi sa fie cind va veni ziua cind am sa dezamagesc... M-am aplatizat emotional... 

Trec anii si se numara ca banii, zicea un vechi cintec folk (pe care mi l-a cintat, acum multi ani in urma, autorul, libidinos, cramponat de o indepartata tinerete, cu ginduri murdare, de tavaleala)... De simt toate astea inseamna ca imbatrinesc? Si daca imbatrinesc, macar o fac cu gratie? Asta e viata mea de acum, dar pare sa fie ca o haina second hand: dau banii pe ea, dar asta nu o face a mea. Viata pe care o traiesc mi-a fost furata de altcineva, sau eu sunt cea care am furat-o de la altul...?

Tu crezi ca poti muta muntii din loc si te crezi atit de puternic, incit te simti intangibil. Te imbeti cu altitudinea la care te crezi deja ajuns, si te uiti cu mila, dispret sau simulata intelegere la cei din jurul tau care se pare ca nu inteleg. Nu inteleg acum, nu au inteles nicicind si te intrebi, fara sa iti pese de raspuns, daca vor intelege vreodata. Citesti si tu o carte ("buna", spun unii, sau poate doar "altfel") si imprumuti din cartea asta cit poti tu de mult. Impresionezi. Ataci cu o atitudine de invingator. Ceilalti se uita la tine si te imagineaza peste 10 ani. Great job. Hip life. Citiva iti prevad o familie. Altii te vad in singuratatea rece, adusa de societatea elitista in care te vei invirti. Cu siguranta faci si fotografie! Alb-negru. Sau cu blurred background. Asculti rock, muzica veche si declari ca tu nu vrei sa conduci o masina, pentru ca aia e de fitosii care traiesc pentru impresii. Nu, tu mergi cu tramvaiul, sau pe jos, porti o sapca si un fular, si iti infunzi miinile in buzunar... Mergi in ceainarii, aprinzi o tigara din care pina si fumul care iese pare a fi desprins din romanele clasice ruse... Intelegi si te doare si te invaluie furia...

Si timpul trece.... Anii s-au scurs... Te dai jos din pat intr-o dimineata, si injuri scurt in gind. Ce e cu junghiul ala din spate? Intri in baie, dai drumul la apa si te tirii in dus. Oboseala e tot acolo. Si mai e un soi de lehamite, gura uscata si te gindesti la ce buna ar fi acum o cafea. Sau macar un ceai... Dupa ce te zgribulesti in prosop, te duci la chiuveta, mina ti se intinde dupa periuta. Si atunci, in tot aburul din oglinda, dai cu ochii de o fata straina. Se holbeaza la tine. Dai cu mina, sa minjesti abureala oglinzii si te cuprinde parca panica. NU SUNT EU FATA DIN OGLINDA! Ooooooo..... Ba da...... Tu esti in oglinda.... Iar fata iti apare obosita, gura arata mincinoasa, ochii nu mai stralucesc... parul nu mai e asa de negru... iar groaza de o vezi intiparita pe fata din oglinda e de fapt strigatul mut ca te-ai trezit dintr-o agonie neadevarata, inselatoare... O agonie unde te credeai cineva, si te trezesti ca ai devenit Altcineva...